Patru nume din România pentru naționala feminină: Burcea, Pera, Buceschi, Târcă. Gațu: „Și eu am vrut să numesc un antrenor străin la națională, pe Ryde, dar m-am convins că nu merge cu cineva de afară”

Redactor:
Marius Hutu
Patru nume din România pentru naționala feminină: Burcea, Pera, Buceschi, Târcă. Gațu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Tadici a renunțat să mai conducă selecționata României, deși mai avea un an și jumătate de contract cu Federația Română de Handbal. Cristian Gațu, fost președinte al Federației Române de Handbal, cel care l-a readus pe Tadici la națională, consideră că antrenorul și-a făcut datoria și a precizat pe cine ar vedea selecționer. Varianta unui tehnician străin nu este percepută de dublul campion mondial ca o soluție.

A trecut aproximativ un an de când Cristian Gațu și-a încheiat mandatul de președinte în fruntea Federației Române de Handbal. Dublul campion mondial nu s-a îndepărtat însă de handbal și urmărește cu atenție toate momentele importante din sportul pe care la condus la vârf mai bine de 16 ani. Rezultatele obținute de naționala de junioare U18 și naționala de tineret U21 (masculin) i-au adus satisfacții personale. În sfârșit, Centrele Naționale pe care le-a înființat încep să producă handbaliști de cea mai bună calitate și au apărut, în consecință, și rezultatele. Cristian Gațu a urmărit inclusiv evoluțiile primei reprezentative feminine la Campionatul European, fiind prezent la jocurile pe care le-a suținut la Debrecen. Decizia lui Gheorghe Tadici de a se retrage de la echipa națională nu l-a surprins. „A simțit pericolul mare care paște handbalul românesc, invazia jucătorilor străini. La o echipă cu 10 handbaliste din străinătate unde mai este bunul național? Părerea mea este că l-au nemulțumit mai multe lucruri”.

Fostul președinte al FRH susține că Tadici n-ar fi trebuit să se retragă acum de la prima reprezentativă, mai ales că se afla în obiectiv. „Eu am semnat cu el un contract pe 4 ani, cu obiectiv principal calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Naționala era în grafic, a crescut de la an la an. În Ungaria, România a rătat mult mai bine față de locul 9 pe care a terminat, ne-au lipsit câteva secunde pentru a ajunge în semifinale. În orice caz, Gheorghe Tadici și-a făcut datoria„.

Pe cine vede Cristina Gațu ca posibil succes al lui Gheorghe Tadici la echipa națională? „În niciun caz un străin. M-am convins că nu există un mijloc bun de comunicare între un antrenor din afară și echipă. Dacă tehnicianul străin nu știe limba română, atunci se rupe totul. Și eu am vrut să-l aduc pe Thomas Ryde, dar m-am convins că nu merge cu cineva de afară. Iar dacă îl aduci pe Tiselj sau Vestergaard iar este incompatibilitate, unul dintre lucrurile care i s-au reproșat permanent și lui Tadici”, a fost răspunsul prompt al lui Gațu.

Când a fost întrebat ce antrenori din țară ar putea să conducă naționala, fostul președinte s-a ferit în primă fază să ofere variante: „M-am retras din handbal”. La insistențele noastre, Gațu a oferit trei variante cu patru antrenori pentru prima reprezentativă: „Aș merge pe mâna celor doi antrenori care au lucrat cu Tadici, Burcea și Pera pentru continuitate. Sunt antrenori tineri și au avut timp să capete și experiență la turneele finale. O altă variantă de luat în calcul este și Costică Buceschi, mai ales că nu mai este la HCM Baia Mare. De asemenea, aș merge și pe Mariana Târcă, deși acum se ocupă de naționala de junioare. Pe Târcă am vrut-o și în 2012, dar ea nu a venit la Consiliul de Administrație când trebuia să votăm între ea și Tadici. Aveam două variante atunci, dar Mariana nu a venit și practic nu am mai avut ce să mai votăm”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×